În primăvara anului 1985, liderii europeni au semnat Acordul de la Schengen cu un vis ambițios: libertatea deplină de circulație în interiorul unui perimetru fără controale la granițe. Trei decenii mai târziu, acest simbol al unității şi al integrării pare să traverseze o criză de mijloc, în care măsuri temporare de securitate amenință să devină regula, nu excepția.
La prima vedere, revenirea controalelor la frontiere este justificată de contexte excepționale: valuri migratorii masive, amenințarea teroristă și, nu în ultimul rând, pandemia. Însă dacă astăzi vedem garduri temporare și puncte de verificare suplimentare în Franța, Germania sau Austria, azi mâine aceste reguli se propagă în fiecare stat membru. Semnalul pe care îl transmite? Ideea că „spațiul fără frontiere” nu este un drept garantat, ci o condiție fragilă, supusă mereu pragului de alertă.
Dincolo de explicațiile oficiale, există factori politici interni care alimentează această stare de incertitudine. Partidele populiste, care obțin scoruri tot mai mari, au înțeles să speculeze temerile electorale, cerând întărirea controalelor în numele protecției cetățeanului. Rezultatul? O spirală a retragerii de încredere la adresa principiilor fundamentale ale UE și a solidarității între state.
Unii experți numesc această situație „criza de mijloc” a Schengen-ului: momentul în care inițiativa, dornică să crească, ajunge la maturitate fără a găsi soluții viabile pentru provocările noi. În vizor intră coordonarea slabă a politicilor de azil, lipsa investițiilor în infrastructura de control și, mai grav, deficitele de interoperabilitate între baze de date naționale și europene.
Pe plan social, consecințele nu se rezumă doar la câteva minute în plus petrecute la vamă. Mii de oameni care se deplasează zilnic pentru muncă, educație sau afaceri, resimt din plin stresul documentelor în plus, al verificărilor de rutină, al nesiguranței. În timp, încrederea în proiectul european are de suferit, iar sentimentul de „apartenență” se diluează.
Din perspectiva securitară, argumentele rămân controversate. Da, există amenințări transfrontaliere, dar tocmai aceste riscuri cereau întărirea cooperării și perfecționarea sistemelor de schimb de informații, nu revenirea la bariere fizice care pot fi depășite relativ ușor. În plus, soluțiile tehnologice – recunoaștere facială, sisteme integrate de supraveghere – ridică dileme etice și juridice majore.
Paradoxul este că deschiderea totală – visul fondatorilor Schengen – putea genera mai degrabă coeziune decât frică. Când libertatea de circulație este obiectivă și predictibilă, cetățenii se obișnuiesc și aduc valoare comunității. Când însă evenimentul excepțional devine regulă, orice regulă suplimentară e percepută ca un risc. Astfel, bariera psihologică se instalează chiar înaintea celei fizice.
Dincolo de soluțiile birocratice, Europa are nevoie de un nou pact politic și social în care cetățenii să fie informați transparent. Să înțeleagă nu doar riscurile, ci și beneficiile realelor deschideri. Să participe la dezbaterea despre migrație, securitate și prosperitate, nu doar prin vot, ci prin implicare comunitară.
O eventuală reformă a spațiului Schengen ar trebui să combine trei piloni: armonizarea rapidă a procedurilor de azil, digitalizarea integrată a controalelor și un mecanism de solidaritate reală între state. În acest fel, controalele temporare vor rămâne excepția justificată, nu regula cotidiană.
Ne aflăm la un moment de răscruce: fie acceptăm o Schengen fragmentată, unde teama închide porți, fie revigorăm spiritul inițial prin inovație și cooperare. În fond, un proiect atât de ambițios merită să depășească criza de mijloc și să-și regăsească impulsul către o Uniune mai unită.
Concluzionând, spațiul Schengen trăiește astăzi o maturitate dificilă, forțat de circumstanțe să relativizeze libertatea pe care a promis-o. Viitorul său nu e predestinat: depinde de voința politică, de solidaritatea cetățenilor și de capacitatea Europei de a reinventa instrumente care să garanteze atât securitatea, cât și deschiderea. Doar așa vom transforma criza de mijloc într-o nouă etapă de dezvoltare și încredere reciprocă.
