O descoperire recentă în catacombele unei vechi biserici din Napoli a stârnit fiori istoricilor și pasionaților legendei lui Vlad Țepeș. O inscripție enigmatică, săpată în piatra funerară a unui cavaler aparent anonim, ar putea oferi indicii despre locul real al mormântului domnitorului valah renumit pentru cruzimea – dar și pentru rezistența – sa în fața otomanilor.
Specialiști în epigrafie și arheologie religioasă au demarat, la începutul acestui an, o campanie de scanare 3D în cripta bisericii Sant’Angelo dei Lombardi, descoperind un text rostogolit printre straturi de depuneri minerale. Deși cifrele și formulele inițiale au fost aproape ilizibile, restauratorii au reușit să dezvăluie siluetele unor litere latine care fac referire la un «dux Walachorum» și la un an 1477, surprinzător de apropiat de data presupuselor ultime clipe ale lui Vlad.
Contextul istoric ne arată un Vlad Țepeș fugit în Italia, invitat de regele Matia Corvin pentru a discuta strategii împotriva otomanilor. Deși cronici contemporane susțin că domnitorul s-a întors rapid în Țară, niciun document oficial nu clearează cu certitudine traseul său final. Aici intervine terapia modernă a cercetării: epava unei biografii greu de conturat primește un impuls neașteptat din sudul Italiei.
Pe lângă literele descoperite, la fața locului au fost recuperate câteva fragmente ceramice și câteva monede otomane contrafăcute, posibil mementouri dintr-o perioadă în care Vlad se baza pe resurse diverse în bătălia sa de supraviețuire. Semnificația monedelor nu este încă clară, dar ele sugerează influențe orientale în cadrul comunității care a folosit cripta, poate ca simbol al victoriei împotriva invadatorului.
Analizând textul, unii lingviști speculează că formularea latină «hic jacet dux Walachorum in pace quiescens» – „aici zace ducele Valahiei, odihnindu-se în pace” – ar putea fi un adevărat epitaf al lui Vlad. Totuși, semne de întrebare rămân: era vorba cu adevărat de Țepeș sau de un alt boier valah plecat în exil? Mai există posibilitatea ca inscripția să fi fost realizată postum, la ordinul unei curți din Europa de Vest, reflectând mai degrabă o manieră simbolică de a-l comemora.
Europeni medievali se hrăneau cu poveștile despre „Dracula”, iar memoria lui Vlad a fost adesea mitizată. Dacă această descoperire s-ar îndoi de teoria conform căreia el ar fi murit în bătălia de la Rucăr, ar fi nevoie de noi interpretări asupra modului în care s-au transmis relatările. Un mormânt italian i-ar conferi o turnură dramatică legendei sale: o călătorie sfârșită nu pe câmpul de luptă, ci într-o criptă de sub pământ străin.
Arheologii planifică acum foraje precise și analize ADN, comparând materialul osos cu probe prelevate din rămășițe atribuite familiei Basarabilor. Dacă se confirmă o legătură genetică, lumea academică și turistică ar putea asista la redefinirea unei pagini sensibile din istoria Europei de Est. De asemenea, se ridică problema posibilelor riscuri pentru situl neexplorat, obligând autoritățile italiene să protejeze cripta de vandalism și de căutători de senzațional.
Personal, cred că acest mister ne arată cât de fragilă este linia dintre istorie și legendă. Când vechii cronicari îmbinau realitatea cu fiorul moralizator, se năștea o narațiune cu pigmenți fantastici. În ziua de azi, tehnologia 3D și testele de laborator pot aduce lumină în locuri unde lumânările vechilor preoți nu ajungeau niciodată.
Rămâne de văzut dacă descifrarea completă a inscripției și a contextului arheologic va confirma cea mai îndrăzneață ipoteză: că Vlad Țepeș își doarme somnul de veci sub pământ napolitan, departe de Țara Românească pe care a apărat-o cu orice preț. Dar, până la verdictul final, cripta din Napoli păstrează, între filigranul pietrei, o poveste care ne îndeamnă să privim istoria ca pe un puzzle lipsit de piesele cele mai importante.
Concluzionând, descoperirea inscripției din cripta napolitană ilustrează cât de mult pot evolua teoriile istorice odată cu progresul tehnic și științific. Fie că vom afla vreodată cu certitudine unde a fost îngropat Vlad Țepeș, căutarea în sine este o provocare pasionantă, menită să ne arate că prezentul se împletește adesea cu umbrele trecutului, iar adevărul uneori așteaptă să fie smuls din întunericul pietrei.
